
Autoritatea Națională de Integritate a constatat că un procuror în procuratura unui raion, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, examinând plângerile depuse împotriva notarului, la care soția sa este angajată în funcție de contabil.
În prima jumătate a anului 2018, procurorul a primit 5 plângeri din partea unei persoane fizice, potrivit cărora notarul ar fi întreprins unele abuzuri și/sau acțiuni ilegale în activitatea sa. Ca urmare a examinării sesizărilor, procurorul le-a respins, catalogându-le ca fiind inadmisibile sau nefondate și a formulat răspunsuri corespunzătoare.
Potrivit art. 12, alin. (4), lit. (a) și (b) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale și art. 6, alin. (3), lit. (h) din Legea nr. 3/2016 cu privire la procuratură, procurorul era obligat să informeze în termen de 3 zile, procurorul ierarhic superior despre conflictul de interese în care se afla la moment.
De asemenea, în conformitate cu art. 14, alin. (3) și (4) din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, acesta urma să soluționeze conflictul de interese real în care s-a aflat de fiecare dată când a luat anumite decizii în ceea ce privește plângerile împotriva angajatorului soției, parvenite în adresa sa.
După rămânerea definitivă a actului de constatare emis în privința persoanei supuse controlului, care este pasibil de contestare în instanța de contecios administrativ, Autoritatea Națională de Integritate va solicita încetarea raporturilor de serviciu ale procurorului, cu aplicarea interdicției de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de 3 ani.
În cadrul controlului, procurorul a fost informat despre declanșarea procedurii de control, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază, în exercitarea dreptului la apărare.
Actul de constatare va fi publicat pe pagina oficială web a Autorității după rămânerea definitivă, cu respectarea legislației privind datele cu caracter personal.
Serviciul Cooperare și Relații cu Publicul
- 509 vizualizări