
Autoritatea Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților în privința subiectului declarării prevăzut la art. 3 alin (1) lit. b) din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, dna Duminica Varvara, consilier în cadrul Consiliului sătesc Chetrosu, raionul Drochia.
Dna Duminica Varvara, a încălcat regimul juridic al incompatibilităților prin exercitarea concomitentă din 26.06.2015 pînă în prezent, contrar legii, a mandatului de consilier în cadrul Consiliului sătesc Chetrosu, r-ul Drochia și a funcției de mediator comunitar în cadrul Primăriei s. Chetrosu, r-ul Drochia și nesoluționarea stării de incompatibilitate în termen de 30 de zile, prin încetarea funcției de mediator comunitar în cadrul Primăriei s. Chetrosu, r-ul Drochia sau prin depunerea mandatului de consilier sătesc Chetrosu.
Potrivit art.16 din Legea nr.133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, subiectul declarării averii și intereselor personale se află într-o stare de incompatibilitate în cazul în care pe lângă funcția publică sau de demnitate publică deține/exercită simultan o altă funcție, calitate sau activitate, fapt care este interzis prin Constituția Republicii Moldova și/sau prin alte acte legislative.
Regimul juridic al incompatibilităților aplicabil alesului local este reglementat de Legea nr.768/2000 privind statutul alesului local care, la art.7 alin.(1) lit.d) prevede că mandatul alesului local este incompatibil cu calitatea de şef, de şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcţii) în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale).
Subsidiar, potrivit Legii 263/2012 privind interpretarea art.7 alin.(1) lit.c) și d) din Legea nr.768/2000 privind statutul alesului local, prevederile literei d) se aplică șefilor și șefilor adjuncți ai organizațiilor subordonate autorităților administrației publice locale de același nivel și din aceeași unitate administrativ-teritorială (întreprinderi municipale, instituții publice, servicii etc.).
Potrivit art.12 alin.(2) lit.a) din Legea integrității nr.82/2017, agentul public este obligat să își soluționeze stările de incompatibilitate în termen de o lună din momentul începerii mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu ori, în cazul în care încetarea situației de incompatibilitate în termenul dat nu depinde de voința sa, să prezinte probe privind întreprinderea cu bună-credință a acțiunilor de eliminare a acestei situații.
Totodată, și art.8 alin.(1) din Legea nr.768/2000 prevede, că alesul local care se află în unul din cazurile de incompatibilitate prevăzute la art.7 din prezenta lege va demisiona din funcţia incompatibilă cu mandatul deţinut sau îşi va depune mandatul în termen de 30 de zile de la apariţia incompatibilităţii.
Actul de constatare va fi publicat pe pagina oficială web a Autorității după rămânerea definitivă cu respectarea legislației privind datele cu caracter personal.
Autoritatea Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, independenței, imparțialității, confidențialității, celerității, integrității, transparenței, egalității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.
INSPECTORATUL DE INTEGRITATE
- 219 vizualizări