

La 25 octombrie 2023, Vitalie Armașu, reprezentantul Autorității Naționale de Integritate a participat la Forul regional “Moldova justice sector accountability”, care a avut loc în mun. Bălți.
Evenimentul a dezbătut problemele legate de mersul reformei justiției în Republica Moldova și a fost coorganizat de către Freedom House și Asociația pentru Drepturile Omului LEX 21.
Reprezentantul Autorității a vorbit despre implicarea ANI în procesul de reformare a sistemului de justiție în Republica Moldova, în special privind rolul său în asigurarea comisiilor de prevetting pentru selectarea membrilor din organele de autoadministrare judecătorești și ale procurorilor cu informații privind averile și interesele personale ale potențialilor candidați.
La fel, s-a menționat importanța semnării de către Republica Moldova, la 23 octombrie curent, a Tratatului internațional privind schimbul de date în scopul verificării declarațiilor de avere, fapt care ne va oferi în viitor mecanisme legale adiționale pentru prevenirea și combaterea corupției prin asigurarea unui schimb administrativ direct de informații privind declarațiile de avere între Părțile la Tratat.
- 52 vizualizări