ANI a emis un act de constatare în privința unui ex-deputat. Pentru perioada anilor 2017 – 2019 a fost stabilită o diferența substanțială în mărime de peste 4 mln lei, nedeclararea mai multor mijloace de transport, precum și declararea eronată a economiilor sub formă de numerar, veniturilor din donații și a valorii bunurilor deținute cu drept de proprietate.
În cazul unui deputat în Parlamentul Republicii Moldova s-a constatat o diferență substanțială în mărime de peste 8 mln lei pentru anii 2017-2018. Astfel, alesul poporului ar fi rambursat mai multe împrumuturi societății sale comerciale, de care nu a beneficiat de facto. La fel, acesta nu a declarat patru împrumuturi contractate, dar nerambursate în perioada declarării, precum și bunul imobil aflat în construcție. Totodată, a fost stabilit că, deputatul a declarat eronat economiile în numerar, or, potrivit rezultatelor controlului averii acesta nu avea cum să dispună de mijloacele bănești declarate.
Autoritatea Națională de Integritate a constatat pe numele unui procuror din cadrul Procuraturii mun. Chișinău o diferență vădită urmare a controlului averii inițiat în baza unei sesizări din oficiu. Inspectorul de integritate a verificat averea procurorului și a familiei acestuia pentru perioada octombrie 2012 – octombrie 2021. Aceștea au efectuat tranzacții cu bunuri mobile și imobile, operând cu resurse financiare a căror proveniența nu a fost identificată în totalitate de către inspectorul de integritate. Astfel, s-a constatat că între veniturile obținute și cheltuielile realizate, pe de o parte, și averea dobândită de familie, pe de altă parte, este o diferență vădită de peste jumătate de milion de lei.
În privința unui funcționar public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a fost constatată diferența vădită în cuantum de peste 60 de mii lei pentru perioada 2016, cît și diferența substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime totală de peste un milion și jumătate de lei pentru anii 2017-2018. Inspectorul de integritate a identificat faptul că subiectul controlului și soțul acesteia au achiziționat un număr impunător de bunuri mobile și imobile care nu se regăseau în declarația cu privire la venituri și proprietăți și nici în declarațiile de avere și interese personale depuse. Persoana supusă controlului nu a dat curs solicitării inspectorului de integritate de a-și expune punctul de vedere.
ANI a emis un act de constatare și în privința unui funcționar public cu statut special din cadrul Serviciului Vamal. În procedura de control, a fost depistată diferență substanțială de peste 3 sute mii lei între veniturile obținute, cheltuielile realizate și averea dobândită în 2021.
De menționat că, actele de constatare respective nu sunt definitive. În cazul diferențelor substanțiale ANI va transmite cauzele în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea dispunerii confiscării averilor nejustificate.
După rămânerea definitivă a actelor de constatare, deputatului în Parlamentul Republicii Moldova îi va fi retras mandatul, iar în cazul funcționarilor se va solicita încetarea raporturilor de serviciu. Totodată, aceștea riscă să fie decăzuți din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția celor elective, timp de 3 ani.
Actele de constatare pot fi vizualizate integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – ANI interactiv, link: https://www.ani.md/ro/acte-constatare
- 736 vizualizări