În cadrul unui interviu acordat pentru un post de televiziune, președinta Autorității Naționale de Integrtiate, dna Rodica ANTOCI a îndemnt funcționarii publici și demnitarii să-şi depună declarațiile de avere și interese personale. Doamna președintă s-a referit la prioritățile ANI și că autoritatea întreprinde toate măsurile primordiale pentru a deveni funcțională.
Potrivit datelor statistice, la moment la ANI sunt:
- 01.08.2016-31.12.2016 - 84 de sesizări/petiții;
- 01.01.2017-31.12.2017 - 144 de sesizări/petiții;
- în primele 7 luni ale anului 2016 - 76 procese de control fără decizie finală și ce urmează a fi soluționate, în urma angajării, de către inspectorii de integritate;
- pe parcursul anului 2017 au fost depuse 61298 de declarații de avere și interese personale pentru anul 2016;
- circa 68 de mii de declarații se așteaptă a fi depuse on-line pentru anul 2017.
Întrebată de prezentator - ce și-a propus șefa ANI pentru 2018?, dna Antoci a menționat că "ANI își propune să fie un consultant, cel care vine în fața subiecților declarării, să educe toți funcționarii publici, de la toate nivelele, cu privire la modalitatea de depunere a declarației de avere, respectarea regimului de conflicte de interese, al incompatibilităților și al restricțiilor. Autoritatea - să fie funcțională sută la sută, deschisă față de cetățeni, pentru că domeniul de integritate, la moment, este un domeniu cheie în Republica Moldova”.
La finalul interviului televizat, Rodica Antoci a reiterat - "ANI îndeamnă toți subiecții să-și depună declarația de avere și interese personale în termen, să fie integri, onești și imparțiali în exercitarea atribuțiilor funcționale. În cazul în care nu a depus declarația în termen, subiectul este informat de către ANI pentru a-și onora obligația”.
ANI are misiunea de a asigura integritatea funcționarilor și a demnitarilor publici, să prevină actele de corupție, prin exercitarea controalelor, prin informare și prin educarea subiecților declarării", a mai adăugat președinta Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci.
05 februarie 2018
Serviciul informare și relații cu publicul
- 155 vizualizări