La 25 noiembrie 2022, dl Lilian CHIȘCA, Vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate a avut o întrevedere cu Excelența Sa, dl Cristian-Leon ȚURCANU, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova.
În cadrul evenimentului, Excelența Sa, dl Cristian-Leon ȚURCANU și-a manifestat interesul privind capacitățile și funcționalitatea ANI, progresele înregistrate și deficiențele întâmpinate. Subsecvent, a reconfirmat deschiderea și disponibilitatea implicării plenare a Ambasadei României în Republica Moldova în consolidarea capacităților operaționale ale ANI.
La rândul său, dl Lilian CHIȘCA a exprimat recunoștința pentru sprijinul constant și efortul diplomației române în procesul de promovare a integrității în exercitarea funcției publice sau funcției de demnitate publică și prevenirea corupției în Republica Moldova.
- 180 vizualizări