Sari la conținutul principal
ani
12 Septembrie 2022

În perioada 29 august – 09 septembrie 2022, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a aplicat amenzi în sumă totală de 13 500 lei. Astfel, cinci funcționari publici cu statut special s-au ales cu câte o amendă în valoare de 1500 de lei pentru că au depus tardiv declarațiile de avere și interese personale, iar un consilier a primit o amendă de 6000 de lei , deoarece nu a declarat și nu a soluționat în termen un conflict de interese.  

Începând cu data de 05 august, pe pagina web a ANI sunt publicate procesele verbale privind verificarea declarațiilor de avere și interese personale anuale. În total, inspectorii de integritate au verificat 119 de declarații de avere și interese personale ale demnitarilor de stat, depuse pentru anul 2021. În rezultatul verificării acestor declarații, s-a stabilit prezența a două aparențe de încălcare a regimului juridic al averii și o altă aparență pe regimul juridic al incompatibilităților.

În perioada de referință, au fost inițiate 11 cauze contravenționale în care sunt vizați un director de instituție publică, cinci funcționari publici cu statut special, un fost funcționar public cu statut special și patru consilieri. Cauzele contravenționale au fost pornite în privința acestor subiecți pentru nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale sau depunerea tardivă.

Totodată, inspectorii de integritate au inițiat două proceduri de control, într-un caz este vizat un fost director de Autoritate pe regimul juridic al restricțiilor și respectiv, în cel de-al doilea caz, este investigat un consilier raional pe regimul juridic al conflictelor de interese. Pe numele unui primar a fost emis un act de constatare prin care s-a stabilit că a admis un conflict de interese cu o persoană apropiată.

Direcția juridică a ANI a participat în  12 ședințe de judecată. Au fost soluționate patru conflicte de interese și eliberate 55 de Certificate de Integritate.

Featured Posts

Contact info

Autoritatea Națională de Integritate  este o autoritate publică independentă față de alte organizații publice, față de alte persoane juridice de drept public sau privat și față de persoanele fizice, ce funcționează la nivel național ca structură unică.  Detalii

  •  
  • Linia Instituțională de Informare
    022 820 620
    Intervalul: 8:00-12:00