Sari la conținutul principal
14 Aprilie 2026

În perioada 30 martie – 10 aprilie 2026, Autoritatea Națională de Integritate a emis 15 Acte de constatare. A fost constatată încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale la 10 subiecți ai declarării. La 3 persoane supuse controlului a fost constatată deținerea averii cu caracter nejustificat în mărime totală de circa 10,3 milioane lei. ANI va solicita confiscarea averii nejustificate.

În privința unui conducător al organizației publice a fost constatată încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. În privința unui consilier local a fost constatată încălcarea regimului juridic al incompatibilităților.

De asemenea au fost inițiate 5 proceduri de control pe regimul juridic al declarării averii și intereselor personale în privința la 3 funcționari publici cu statut special, un demnitar și un consilier. Alte 2 proceduri de control pe regimul juridic al conflictelor de interese au fost inițiate în privința unui conducător al organizației publice și unui consilier.

Au fost inițiate 9 cauze contravenționale pentru depunerea tardivă și nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale, pentru nedeclararea conflictelor de interese și pentru nesoluționarea stării de incompatibilitate în privința la 3 conducători al organizațiilor publice, 2 funcționari publici, 2 funcționari publici cu statut special și 2 consilieri.

Au fost emise 7 procese-verbale contravenționale pentru depunerea tardivă și nedepunerea declarațiilor de avere și interese personale și pentru nesoluționarea stării de incompatibilitate în privința la 2 conducători al organizațiilor publice și 5 consilieri. Au fost aplicate amenzi în valoare totală de 22 mii lei.

Direcția Generală Integritate a recepționat spre examinare 21 sesizări.  Au fost soluționate 5 conflicte de interese pentru 5 primari în raport cu persoanele apropiate.

S-au oferit 145 răspunsuri la demersurile privind solicitarea informațiilor cu privire la lipsa interdicției de a ocupa anumite funcții. S-a participat la 18 ședințe de judecată. Au fost realizate instruiri privind depunerea declarațiilor de avere și interese personale. S-au acordat consultații telefonice privind declararea averilor și intereselor personale.

Featured Posts

Contact info

Autoritatea Națională de Integritate  este o autoritate publică independentă față de alte organizații publice, față de alte persoane juridice de drept public sau privat și față de persoanele fizice, ce funcționează la nivel național ca structură unică.  Detalii

  •  
  • Linia Instituțională de Informare
    022 820 620
    Intervalul: 8:00-12:00