Procedura de control a Autorității Naționale de Integritate (ANI), în privința directorului unei Societăți pe Acțiuni și membrii de familie a acestuia, a stabilit o avere cu caracter nejustificat în mărime de 418 mii 401 lei rezultată din diferența substanțială și deținerea averii cu caracter nejustificat între averea dobândită și veniturile obținute în perioada 3 septembrie 2024 – 19 decembrie 2024.
Inspectorul de integritate va transmite cauza în instanța de judecată spre examinare în vederea dispunerii confiscării averii nejustificate în mărimea diferenței substanțiale constatate.
De asemenea, prin Actul de constatare, în privința persoanei supuse controlului s-a dispus încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile legislației în vigoare.
După rămânerea definitivă a Actului de constatare, persoana supusă controlului va fi decăzută din dreptul de a exercita orice funcție menționată la art. 3 alin. (1) din Legea 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale, pentru o perioadă de 3 ani, fiind înscrisă în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de această lege.
Persoana vizată are dreptul de a contesta actul de constatare, care la moment nu este definitiv.
Actul de constatare poate fi vizualizat integral pe pagina oficială a ANI, în secțiunea – VERIFICARE ȘI CONTROL/Acte de constatare, link: https://www.ani.md/ro/acte